Răşini naturale

Charis Candle ® - Categorii - Răşini naturale

Răşini naturale

Rășinile naturale, cu o singură excepție, provin din plante. Din multitudinea de rășini naturale, magazinul nostru comercializează rășină de tămâie, precum și smirnă de Yemen.

Tămâia

Unul dintre cele trei daruri facute de Magi pruncului Iisus este tămâia. Tămâia este considerată încă din cele mai vechi timpuri drept  una dintre cele mai valoroase substanțe. Ea a fost și este folosită în ritualuri și ceremonii de către creștini, evrei, musulmani, hinduși sau buddhiști.

Tămâia a fost cea mai des utilizată răşină în ritualurile tuturor religiilor. În iudaism, tămâia era adusă ca ofrandă la templu, iar în creştinism înmiresma toate actele cultului, fiind considerată darul oferit lui Dumnezeu. În cultul Vechiului Testament dimineaţa şi seara trebuia să se aducă jertfe de tămâie, pe altarul din Cortul Mărturiei şi apoi în Templu, numit altarul tămâierii. În Noul Testament, tămâia este considerată tot un element simbolic de slăvire a lui Dumnezeu.

Utilizată de secole în medicina tradițională chineză și ayurvedică, se spune că tămâia este de mare ajutor în tratarea migrenelor și astmului. Ea mai este utilizată pentru curățare, protecție și terapii. Parfumul tămâiei arse creează o atmosferă de claritate, puritate și liniște. Fumul de tămâie disipează energiile negative din încăpere, aducând pacea și liniștea în cei care îl miros.

Tămâia calmează mintea, ajută la o respirație profundă, este excelentă pentru a fi utilizată în meditație. Ajută la atenuarea anxietății și ameliorează stările obsesive legate de trecut.

Smirna

În toate vremurile, în Orient, smirna a fost foarte preţuită; adusă din Arabia sau Abisinia, ea se vindea sub formă de boabe solide, de culoare uşor gălbuie. În ebraică, denumirea derivă de la cuvântul “a fi amar”. Smirna este într-adevăr o substanţă amară şi răşinoasă, care se scurge din arborele Styrax benzoin. Asupra arborelui care produce smirna s-au purtat foarte multe controvese. Pliniu compara arborele cu Ienupărul, iar Dioscoride cu Salcâmul.

Unii naturalişti, ca Ehrenberg şi Hemprich, numesc arborele care dă smirna Balsamodrendon Myrrha – familia Terebintaceae, gen vecin cu genul Boswellia care dă Tămâia. Alţii consideră că arborele Mor ar face parte din familia Burseraceae şi că ar fi originar din Arabia.

Smirna (ca şi Tămâia), combinată cu alte substanţe aromatice, a jucat un mare rol în practicile religioase ale indienilor şi egiptenilor. Cu smirnă, socotită o marfă de preţ, se făcea negoţ: “…o caravană de Ismaeliţi veneau de la Galaad, avându-şi ei cămilele încărcate cu tămâie şi balsam şi smirnă, pe care mergeau să le descarce în Egipt”.

Din Sfânta Scriptură aflăm că smirna este cea dintâi dintre toate plantele aromate care servesc la prepararea untdelemnului pentru ungere sfântă, aşa cum Domnul îl sfătuieşte pe Moise: “Vei lua mirodenii: cinci sute de sicli de smirnă aleasă…”

Principala utilizare a smirnei este în aromaterapie, cu referinţă la:

  • afecţiunile dermatologice;
  • durerile musculare şi alearticulaţiilor (artrite, circulaţie deficitară, reumatism şi gută);
  • afecţiunile aparatului respirator (bronşite, astm, tuse, laringite); întărirea sistemului imunitar (gripă);
  • afecţiunile sistemului imunitar (stres, tensiune nervoasă);
  • circulaţia cardio-vasculară etc.

Citeşte mai multe despre răşini naturale pe blog.